FALL-WINTER 2026
LANSARE: 6 OCTOMBRIE
FW26 vorbește despre timp, memorie, despre un spațiu în care trecutul nu dispare, ci rămâne, se transformă și revine într-o formă nouă.
„Mi-am dat seama că atunci când creez o colecție am tot felul de fragmente de lucruri care îmi plac, și de care nu sunt conștientă că îmi plac. Și tot timpul le aduc în colecții peste baza brandului.
Îmi imaginez o femeie care a călătorit în timp. Aproape ca un vampir din Interviu cu un Vampir sau ca în filmul Orlando, cu Tilda Swinton.
Personajul meu din această colecție este o femeie care a stat în hibernare o perioadă, iar când s-a trezit, s-a trezit într-o lume total nouă, dar ea încă mai avea acele elemente nostalgice, pe care le-a strâns de-a lungul secolelor.
Cumva așa am construit colecția, pentru că are atât de multe elemente istorice, dar toate se întâlnesc într-un mash-up foarte contemporan. Este, până la urmă, imaginea unei femei care tocmai s-a trezit și încearcă să înțeleagă lumea în care a ajuns, fără să lase în urmă ceea ce a fost.”
- Andreea Bădală, designer și fondator MURMUR

